Viitorul – Rapid 1-2. Ganea, primele puncte pentru atingerea obiectivului

Viitorul - Rapid 1-2. Ganea, primele puncte pentru atingerea obiectivului
  • Publicat:
  • Actualizat:

După meciul pierdut în prima etapă contra Stelei, Rapid s-a deplasat la Chiajna pentru partida cu Viitorul, o echipă cam de același nivel cu cea pregătită de Ionel Ganea, cel care are fixat de către conducerea clubului un obiectiv clar: 17 puncte în primele 10 etape. Pentru atingerea acestui prim scop giuleștenii au adus în această săptămână cinci jucători, trei dintre ei regăsindu-se în primul „11” trimisîn teren de Ganea.

Aflat la cea de-a patra experiență la Rapid, Emil Dică a deschis scorul în minutul 7 după ce a transformat un penalti obținut de Ciolacu. Pe banca tehnică a echipei patronate de Hagi s-au regăsit doi foști rapidiști: „principalul Stelea” și „secundul” Schumacher. Tandemul format din doi pare că beneficiază de mai multă încredere din partea patronului care a luat loc în tribuna oficială spre deosebire de partidele din sezonul trecut când aproape de banca de rezerve pentru a putea da indicații de joc. Primul sfert de oră a fost unul neinspirat pentru Viitorul care a încasat în minutul 15 cel de-al doilea gol. Ciolacu a trimis un șut violent în vinclu după o pasă primită de la Negru. Prima repriză a părut lipsită de rigoareat actică a unui meci în care sunt puse în joc punctele din clasament. Tânc a pasat neglijent spre Bornescu care a fost nevoit să iasă în întâmpinarea lui Tănase. Intervenția căpitanului rapidist a fost întârziată și arbitrul Rusandru a acordat a doua lovitură de pedeapsă a serii, ratată de Daminuță în minutul 19. Prima parte a meciului care ar putea fi intitulată „penalty-party” a continuat cu faultul în careu comis de Stoica. Responsabilitatea executării și-a luat-o căpitanul Mitrea care a marcat ultimul gol al primei reprize. Rapid a intrat la pauză cu un avantaj de un gol mulțumitor pentru cei aproximativ 500 de fani giuleșteni care au făcut deplasarea în comuna ilfoveană.

Apărare pentru trei puncte

Faptul că Rapid nu a efectuat un cantonament normal pentru o echipă profesionistă, în timp ce Viitorul s-a pregătit în Italia la St. Vincent, același loc ales și de steliști pentru pregătire, s-a văzut în partea a doua a meciului. Ganea a ales să retragă în mod vizibil liniile, jucătorii Rapidului au renunțat la pressing și au preferat să aștepte în propria jumătate atacurile elevilor lui Stelea care deși au fost mai proaspeți nu au reușit să creeze pericol la poartea lui Bornescu. În minutul 81 a intrat și Iulian Roșu cel care s-a dezis în timpul pauzei de Steaua, clubul care l-a format. Rapid a obținut primele trei puncte ale unui campionat ce se anunță a fi unul dintre cele mai complicate din ultimul timp pentru giuleșteni. În afara victoriei, Ganea poate fi mulțumit și jucătorii proaspăt achiziționați. Atât pentru  Viitorul, cât și pentru Rapid urmează etape de foc, dat fiind faptul că la finele sezonului vor retrograda șase echipe.

Viitorul-Rapid : 1-2

Marcatori: Mitrea 23” (pen.) /  Dică(  7”pen.), Ciolacu 15”

Echipele de start:

Viitorul: Balauru – Manea (Bonilla 86”), Țâru, Mitrea (cpt.), Puțanu – Daminuță, Pană – Năstăsie (Cioablă 46”), Tănase, Cârstocea (Marin 46” – Mitriță

Rezerve neutilizate: Buzbuchi, Nedelcu, Nikolov, Perju

Rapid: Bornescu (cpt.) – Tânc, Mera, Iacob, Stoica – Negru, Săndulescu – Coman (Martin 75”), Dică (Roșu 81”), Cojocnean -Ciolacu (Selagea 90”)

Rezerve neutilizate: Drăghia, Lung, Călin, Vasile

Cartonașe galbene: Mitrea 7”, Puțanu 41”, Mitriță 85” / Bornescu 18”,Stoica 22”, Dică 44”, Săndulescu 52”, Negru 63”

Cartonaș roșu: Mitriță 90”

Arbitru: Lucian Rusandru

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
'Să moară mama…' Cum a reacţionat Romică Ţociu, când a văzut că Oana Roman s-a aşezat să prindă buchetul la nunta lui Pepe
'Să moară mama…' Cum a reacţionat Romică Ţociu, când a văzut că Oana Roman s-a aşezat să prindă buchetul la…
Golgheterul din SuperLiga de care s-au interesat 14 cluburi. Condiția pusă de club și suma de transfer
Golgheterul din SuperLiga de care s-au interesat 14 cluburi. Condiția pusă de club și suma de transfer
Salman Khan a dat vestea cea mare direct de pe contul Iuliei Vântur! Actorul a vrut ca toată lumea să afle de la el
Salman Khan a dat vestea cea mare direct de pe contul Iuliei Vântur! Actorul a vrut ca toată lumea să…
Pe cine va folosi Edi Iordănescu în poartă la EURO 2024: „Cele mai mari șanse”
Pe cine va folosi Edi Iordănescu în poartă la EURO 2024: „Cele mai mari șanse”
Sfâșietor! Cântăreața celebră, diagnosticată cu Lupus și leucemie: „Norocoasă că sunt în viață”
Sfâșietor! Cântăreața celebră, diagnosticată cu Lupus și leucemie: „Norocoasă că sunt în viață”
Avem rezultatele alegerilor, surprize mari la sectoare, dar şi în marile oraşe
Avem rezultatele alegerilor, surprize mari la sectoare, dar şi în marile oraşe
BANCUL ZILEI. Bulișor vede un cetățean ieșind dintr-un bordel și se ia după el: - Nene, am văzut de unde ai ieșit!
BANCUL ZILEI. Bulișor vede un cetățean ieșind dintr-un bordel și se ia după el: - Nene, am văzut de unde…
Rezultate exit poll Primăria Capitalei. Nicuşor Dan are 44%, iar Gabriela Firea este pe locul al doilea cu 25%
Rezultate exit poll Primăria Capitalei. Nicuşor Dan are 44%, iar Gabriela Firea este pe locul al doilea cu 25%
Marele RIVAL al lui Charles Darwin! A avut CURAJUL să...
Marele RIVAL al lui Charles Darwin! A avut CURAJUL să...
Raza mea de soare! Fiul lui Ion Ţiriac, fotografie rară alături de iubita lui! Radiază de fericire împreună
Raza mea de soare! Fiul lui Ion Ţiriac, fotografie rară alături de iubita lui! Radiază de fericire împreună
Așa se pregătesc pentru noul sezon Daniela Crudu, Roxana Vancea sau Andreea Bălan! TOP 30 sexy-vedete după care soarele e înnebunit
Așa se pregătesc pentru noul sezon Daniela Crudu, Roxana Vancea sau Andreea Bălan! TOP 30 sexy-vedete după care soarele e…
Boala care te lasă fără permis de conducere. NU ai voie să conduci!
Boala care te lasă fără permis de conducere. NU ai voie să conduci!
Tragedie în România! El e bărbatul care a murit în secția de votare! Dumitru a...
Tragedie în România! El e bărbatul care a murit în secția de votare! Dumitru a...
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
Ce jocuri noi vor fi disponibile în mod gratuit pentru abonații Netflix
Ce jocuri noi vor fi disponibile în mod gratuit pentru abonații Netflix
Cele șase feluri de mâncare care te ajută să slăbești repede: „Sunt pline de nutrienți și ajută la pierderea în greutate”
Cele șase feluri de mâncare care te ajută să slăbești repede: „Sunt pline de nutrienți și ajută la pierderea în…
România e în finala Campionatului European de Minifotbal. A învins Kazahstan la penalty-uri
România e în finala Campionatului European de Minifotbal. A învins Kazahstan la penalty-uri
Ai voie cu remorca pe autostradă? Reguli de respectat când tractezi o rulotă/remorcă
Ai voie cu remorca pe autostradă? Reguli de respectat când tractezi o rulotă/remorcă
Cum a apărut Gabriela, soția lui Dani Oțil, la nunta lui Răzvan Simion! Vedeta i-a lăsat mască pe mulți
Cum a apărut Gabriela, soția lui Dani Oțil, la nunta lui Răzvan Simion! Vedeta i-a lăsat mască pe mulți
×